X

Cine ar fi crezut? Monica Bârlădeanu s-a bisericit: a vrut să se facă profă de… religie!

Ei bine, asta s-a întâmplat în adolescență, înainte cu mult ca Monica Bârlădeanu să devină actriță. Vedeta care a locuit ani buni peste Ocean la Hollywood și a trăit o lungă poveste de iubire cu regizorul milionar Bobby Păunescu a mărturisit că a avut aceste gânduri și nu doar gânduri.

”Am 6 preoți în familie. Eu la liceul pedagogic când aveam 17-18 ani aplicasem să-mi iau atestat de profesoară de religie, deci eu din punctul ăla am căzut, am plecat și m-am îndepărtat…”, a mărturisit Monica la ”Vorbește lumea”.

Și dacă, a spus chiar ea, o vreme s-a cam îndepărtat de cele sfinte, mai ales după o spovedanie nefericită, acum s-a întors din nou către credință. ”Am simțit nevoia să mă spovedesc, lucru care mi se părea înspăimântător, avusesem o experiență în urmă cu 20 de ani în care dăduse cineva cu mine de pământ, și mi s-a părut destul de descurajant. ”, a povestit vedeta care a continuat.

”M-am dus la preot de sătuc, efectiv, întâmplător, eu cred că el nici nu a știut cine sunt, m-am dus nemachiată, ne…bun, și-i zic eu acolo lucruri…descărcare emoționantă, emoțională, și la sfârșit, i-am spus așa ca să nu se simtă prost omul, zic dar să știți că eu știu că nu merit împărtășanie… iar el mi-a tăiat-o scurt: dar ce, doamnă, credeți că eu o merit?”, a adăugat actrița.

CITEȘTE ȘI: Top MINCIUNI pe care femeile le spun barbatilor

Miracolul văzut cu ochii ei

Dincolo de credință și evlavie, Monica Bârlădeanu a avut parte și de momente care au făcut-o să revină iar la credință. O minune, practic, a fost înfăptuită sub privirile ei.

”Verișorul meu a avut un accident de mașină, a fost transportat la spital…era în comă… te duci și-i citești psalmi în fiecare zi… La psalmul 35 a deschis ochii…deci am înțepenit. am înțepenit, nici nu m-am mișcat…”, a mărturisit Monica.

”La psalmul 35 omul deschide ochii și mă uit la el, am înțepenit, mă uitam la el, am zis cred că se uită prin mine, el se uita la mine.”, a încheiat artista care între timp și-a găsit și un duhovnic pe sufletul ei și merge regulat la Sfânta Liturghie.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro